Slujba la Biserica Ortodoxa din Tokyo
Cand a sunat alarma la 6:55 am realizat ca nu sunt obosit, prost-dispus si ca nu ma mai simt rau. Cu o zi inainte imi fusese rau, dupa ce petrecusem cateva ore in ingramadeala de la Waseda Festival. Nici nu credeam ca o sa fiu in stare sa ma tin pe picioare duminica, dapai sa ma trezesc si sa merg la biserica. Dar se pare ca Dumnezeu a vrut sa ma simt bine ca sa pot merge.
Cu toate ca m-am trezit atat de devreme, tot am plecat tarziu din casa si la si 58, cand trebuia sa fie trenul in gara, eu abia treceam de bariere. Am zis ca sigur l-am pierdut, cand am auzit vocea ce anunta ca trenul se apropie. Am tasnit de dupa bariere si am coborat repede scarile pe peron. Prima data cand ma bucuram ca trenul a intarziat si ca am putut sa ma urc in tren. Dar pentru ca trenul a avut inarziere, insemna ca ma mai putin timp sa schimb linia. Teoretic, asezat strategic in tren, trebuia sa fiu langa scarile ce fac transferul spre celalalt peron, insa eram mult mai departe. Am fost prins in roiul de oameni ce se inderepta sre sari si cu ei, purtat de val, am ajuns sus, unde se facea transferul. Mai aveam doua minute pana ajungea trenul, trebuia sa trec de bariere, sa trec peste pasarela si sa cobor. Am ajuns si de data asta la timp. Stiam ca al treilea tren e usor de schimbat. Am coborat din tren si m-am dus pe partea cealalta de peron. Deodata ma strafunda un gand. Cum 10 minute, pana la Ochanomizu? Asta trebuie sa fie rapid ceva. Verific inca odata si vad ca da, trebuia sa iau rapidul, ce era la peronul 8. Eu eram la peronul 14. Fug repede pe scari, aleerg sa gasec peronul 8, cobor in fuga si ajung la timp la tren. Asa noroc nu am mai avut de mult. Noroc pana la final, ca am uitat sa stabilesc iesirea cu Raluca si imi era ca ma asteapta la cealalta iesire.
Ciudat sentiment sa mergi pe strada, intr-o lume shinto-bodista si sa te sperii de clopotul bisericii care bate din 30 in 30 de secunde sa anunte slujba. Rolul lui era sa cheme lumea la biserica, dar pe cine sa chemi in metropola asta, cu clopotul, doar sa le aduci aminte sa se grabeasca, ca noi, ce stateam la palavre si mergeam lejer.
Am intrat pe poarta bisericii si cand sa intram inauntru un batranel ne-a oprit. Toata lumea astepta afara. Doi preoti (unul japonez si unul caucazian) erau cu Evangelia in mana si se uitau spre casa parohiala. Clopotele bateau tot mai tare si tot mai des iar parintele a iesit.
Dupa ce a fost condus in biserica, am putut intra. Acolo preotul a fost imbracat cu o pelerina albastra cu care a mers pana in mijlocul bisericii. Apoi corul a inceput sa cante si preotii din sobor l-au dezbracat pe cel de rang inalt, ce tocmai intrase cu pelerina. Au scos pelerina si potcapul, am pupat fiecare haina in parte iar apoi au adus, bucata cu bucata, straiele de ceremonie. Doi dintre ei l-au imbracat, sarutandu-i mana si hainele de fiecare data cand puneau un element vestimentar pe el. Apoi i-au dat un pieptine cu care s-a pieptanat, ca la final sa puna pe cap chipia de episcop.
Slujba a tinut de la 10 pana la 12 jumatate. Biserica s-a umplut treptat de japonezi dar si de rusi, greci si ucrainieni. E ciduat sa vezi japoneze imbrobodite, facandu-si matanii si cruci, e ciudat sa vei preoti ortodoxi japonezi.
Langa noi, pe bancuta s-a ajezat o grecoaica. Babuta purta o rochie inflorata, un sacou impletit roz bombon si bentita roz. Era cu nepotica, ce era jumatate japoneza, ce era o bombonica roz cu gecuta de leopard. O dulceata. Crdinciosii se plimbatu prin biserica, aprindeau lumanari, schimbau bineturi, comentau, ca la noi. Doar ca biserica le e mare si ei sunt putini.
Din toata slujba am inteles numai Iisus (Isusu), Hristos (Furisutosu) si Amin (Aminu). Corul in schimb, a facut ca orele sa treaca usor.
Dupa slujba s-a facut coada la impartasanie. Am luat si noi de la Parintele Nicodin. Dupa ce luau impartasania, japonezii se duceau sa ia anafura si vin, mergand cu mainile incrucisate pe piept. Dupa ce toti au luat impartasania, s-a facut din nou coada la pupat crucea. Apoi s-au asezat toti pe scaune si au ascultat predica.
Cu toate ca m-am trezit atat de devreme, tot am plecat tarziu din casa si la si 58, cand trebuia sa fie trenul in gara, eu abia treceam de bariere. Am zis ca sigur l-am pierdut, cand am auzit vocea ce anunta ca trenul se apropie. Am tasnit de dupa bariere si am coborat repede scarile pe peron. Prima data cand ma bucuram ca trenul a intarziat si ca am putut sa ma urc in tren. Dar pentru ca trenul a avut inarziere, insemna ca ma mai putin timp sa schimb linia. Teoretic, asezat strategic in tren, trebuia sa fiu langa scarile ce fac transferul spre celalalt peron, insa eram mult mai departe. Am fost prins in roiul de oameni ce se inderepta sre sari si cu ei, purtat de val, am ajuns sus, unde se facea transferul. Mai aveam doua minute pana ajungea trenul, trebuia sa trec de bariere, sa trec peste pasarela si sa cobor. Am ajuns si de data asta la timp. Stiam ca al treilea tren e usor de schimbat. Am coborat din tren si m-am dus pe partea cealalta de peron. Deodata ma strafunda un gand. Cum 10 minute, pana la Ochanomizu? Asta trebuie sa fie rapid ceva. Verific inca odata si vad ca da, trebuia sa iau rapidul, ce era la peronul 8. Eu eram la peronul 14. Fug repede pe scari, aleerg sa gasec peronul 8, cobor in fuga si ajung la timp la tren. Asa noroc nu am mai avut de mult. Noroc pana la final, ca am uitat sa stabilesc iesirea cu Raluca si imi era ca ma asteapta la cealalta iesire.
Ciudat sentiment sa mergi pe strada, intr-o lume shinto-bodista si sa te sperii de clopotul bisericii care bate din 30 in 30 de secunde sa anunte slujba. Rolul lui era sa cheme lumea la biserica, dar pe cine sa chemi in metropola asta, cu clopotul, doar sa le aduci aminte sa se grabeasca, ca noi, ce stateam la palavre si mergeam lejer.
Am intrat pe poarta bisericii si cand sa intram inauntru un batranel ne-a oprit. Toata lumea astepta afara. Doi preoti (unul japonez si unul caucazian) erau cu Evangelia in mana si se uitau spre casa parohiala. Clopotele bateau tot mai tare si tot mai des iar parintele a iesit.
Slujba a tinut de la 10 pana la 12 jumatate. Biserica s-a umplut treptat de japonezi dar si de rusi, greci si ucrainieni. E ciduat sa vezi japoneze imbrobodite, facandu-si matanii si cruci, e ciudat sa vei preoti ortodoxi japonezi.Langa noi, pe bancuta s-a ajezat o grecoaica. Babuta purta o rochie inflorata, un sacou impletit roz bombon si bentita roz. Era cu nepotica, ce era jumatate japoneza, ce era o bombonica roz cu gecuta de leopard. O dulceata. Crdinciosii se plimbatu prin biserica, aprindeau lumanari, schimbau bineturi, comentau, ca la noi. Doar ca biserica le e mare si ei sunt putini.
Din toata slujba am inteles numai Iisus (Isusu), Hristos (Furisutosu) si Amin (Aminu). Corul in schimb, a facut ca orele sa treaca usor.
Dupa slujba s-a facut coada la impartasanie. Am luat si noi de la Parintele Nicodin. Dupa ce luau impartasania, japonezii se duceau sa ia anafura si vin, mergand cu mainile incrucisate pe piept. Dupa ce toti au luat impartasania, s-a facut din nou coada la pupat crucea. Apoi s-au asezat toti pe scaune si au ascultat predica.
La final, preotul episocp a fost dezbracat de straiele de ceremonie, imbracat cu pelerina albrastra si a iesit din biserica impartind dulciuri la copii ce erau aliniati.
Experienta a fost unica. Nu mai vezi asa ceva nici unde. E un adevarat spectacol sa vezi japonezi ortodocsi, cantand si rugandu-se in japoneza, pe muzica orotdoxa.
Pe curand...
parca e ciudat sa aud de ortodoxism acolo..
RăspundețiȘtergeresi mie mi s-a parut ciudat, pentru ca nu sunt de acord cu misionarismul. de aia am si fost la slujba sa vad cum e, ca e altceva
RăspundețiȘtergere