No

Saptamana trecuta am ajuns fara sa vreau la un spectacol de Teatru No. Invitat de Raluca, am crezut ca e vorba de opera, insa am fost placut surprins sa aflu ca e vorba de No.
Dar ce e No? Teatrul No este una din cele trei tipuri de teatru traditional Japonez, si este o drama muzicala. Acest tip de spectacol a aparaut in sec XIV si are stranse legaturi cu religia budista. De aceea majoritatea pieselor au o tema religioasa iar piesa e mai mult o meditatie decat o poveste. Scena unui teatru No este inspirara dintr-un templu si are foarma unei case cu acoperis construita din chiparos japonez. Decorul este minim, poate cativa copaci si niste banci. Teatrul No este plin de simboluri, incepand de la scena, al fiecarui element reprezinta ceva, pana la costume si mimica. Actorii sunt impartit pe grade iar deseori sunt folosite masti (atunci cand se joaca un zeu sau un demon). Exista un intreg ritual al evantaiului, evantai ce e purtat doar de persoanjul principal si cel secundar si ce poate reperezenta de la o sabie, pana la alt accesoriu folosit in descrierea piesei. Costumele purtate sunt costume speciale, traditionale. Eu am citit ca actorii sunt numai barbati insa la piesa la care am fost a fost si o femeie, insa o sa va explic un pic mai jos despre ce a fost vorba in piesa. (Posibil sa nu fiu foarte corect informat, e ceea ce am gasit eu pe net, daca am gresit pe undeva ma puteti corecta)

Ce a fost miercuri? Scriitorul irlandez William Butler Yeats, castigator de premiu Nobel, si-a petrecut o parte din carier in Japonia, unde a pus bazele unei relatii culturale intre cele doua tari. Celebrul autor a tradus carti japoneze si irlandeze pentru ambele popoare. Dupa pensionare, unul din studentii dumnealui a pus bazele undei fundatii ce ii poarta numele marelui scriitor, fundatie ce se ocupa de promovarea operelor de arta irlandeze in Japonia. Miercuri seara se sarbatorea aceasta fundatie, iar ambasadorul Irlandei a tinut sa organizeze acest specacol originar. De ce spun ca e originar? Pentru ca nu s-a tinut intr-o sala reala de teatru (iar japonezii sunt atat de rigurosi cu regulile) si pentru ca piesa jucata, a fost de fapt opera lui Yeats, transformata de profesorul de la Waseda in Teatru No. Deci, aseara am urmarit The Dreaming of the Bones, in varianta rescrisa si adaptata pentru No. Din cate am inteles din prezentare, piesa prezinta un triunghi amoros iar actiunea are loc timpul revolutiei de independenta din Irlanda. Deci a fost un No modern, fara teme religioase, nu pe o scena speciala si cu rolul de femeie jucat de o femeie si nu de un barbat. De aceea as vrea sa merg sa vad o piesa adevarata de No.
Ce am vazut? In partea dreapta a scenei se afla instrumentistii si anume se canta la un instrument cu coarde, specific japonez si la un fluier traditional. Actorii intra din stanga si pe masura ce instensitatea actiunii creste, se muta in centru. Piesa a avut 4 actori. Unul principal si trei secundari (din care unul era femeie). Fiecare scena incepea cu un monolog al actorului prinicipal si se incheia tot cu monologul sau. Intre scene avea loc un solo la instrumente.
Cateva poze facute pe sestache cu telefonul.






Am reusit sa filmez cu telefonul cateva filmulete pe care vi le prezint mai jos:





Pe curand...




Comentarii

Postări populare