Kawagoe
Curios din fire, acum vreo doua saptamani, m-am uitat sa vad ce este cu orasul din capatul liniei de tren pe care o folosesc. Sincer, ma asteptam sa fie un orasel mic, cu terenuri ieftine unde locuiesc oameni ce vor o casa mai mare si isi permit sa faca drumuri lungi cu trenul. Insa mare mi-a fost surpriza sa descopar ca este un oras istoric, foarte vizitat.
Dupa turul templelor si plimbarea prin parc am hotarat sa vizitam Muzeul armatei, ce parea sa fie imediat langa parc. Am iesit pe una din stradute, am mers pana in capat si am realizat ca muzeul ar fi trebuit sa fie pe o strada paralela, cu cea pe care eram, insa in apropierea parcului. Ne-am invartit timp de cateva minute bune pe niste stradute micute si inguste, ce niciodata nu vor fi numite strazi in Romania, ajungand langa un spitatal. Dupa harta si dupa gps, muzeul trebuia sa fie langa noi insa nu era nimic. Am rugat-o pe Tamami sa o roage pe o domna ce uda niste flori, daca stie unde e muzeul. Femeia zambind ne-a zis ca e muzeografa si ca muzeul e in cladirea de langa noi. Cladirea respectiva era o casuta mica, cu o singura camera de expozitie. De unde sa stim noi ca ala e muzeu. Aveau expuse armuri, arme, acte si obiecte de podoaba. Fotografiatul era interzis si intrarea era gratuita. Insa cand a vazut ca suntem turisti straini ne-a oferit una din castile de protectie sa o incercam si ne-a dat voie sa ne facem poza cu ea. Eu am fost singurul care a avut curajul sau placerea de a o purta. Era ingrozitor de grea. Apoi, domna ne-a explicat cum sa ajungem mai usor in zona centrala.
Era om langa om, toti facand poze si uitandu-se in vitrine sau oprindu-se sa cumpere fie frigarui, fie dulciuri sau intrau in magazine. Am gustat cateva mostre de dulciuri cu catof dulce dar nu mi-au placut. Dulciurile lor nu sunt atat de dulci si par fade. La unul dinte magazine se vindea peste uscat. In fata lui un domn punea pe gratar triunghiuri de orez, ce le ungea cu sos de scoica si le invelea in fulgi de peste. Mirosea atat de bine si era o coada lunga incat m-am decis sa imi iau si eu. Cu toate ca pare ciudat, era foarte bun si la foamea ce o aveam, a mers ca uns. Apoi am intrat intr-un imens magazin de betisoare. Aveau de la cele mai ieftine betisoare pana la cele mai scumpe posibile. Am vazut un set ce costa 5000 de euro (era din fildes cu aur). Puteai sa iti cumperi betisoare persoanaliate cu numele tau si existau oameni care iti spuneau, in functie de varsta, marimea palmei si forta ta, ce betisor ti se potriveste. Radeam la un moment dat, ca e ca in magazinul de baghete din Harry Potter. Mi-am cumparat si eu un set, numit betisoare magice pentru ca sunt betisoare intr-un capat, iar in celalalt unul e lingura iar celalalt furculita.
In zona centrala a strazii se afla turnul cu ceas ce dateaza din secolul 19, dupa ce cel din secolul 17 a ars in urma unui mare cutremur. Clopotele ceasului bat de 4 ori pe zi, la 6, 12, 15 si 18. Ganga turnul cu ceas am gasit un micut reestaurant, traidional, ce servea mancare pe baza de peste. Si cum imi era dor de macrou (obisnuiam sa mananc in fiecare zi la cantina), am stiut usor ce sa aleg.
In toata zona centrala existau sarete trase de bartati ce iti faceau si un fel de tur al celor mai importante cladiri si istoria lor.
Ultima oprire a fost Castelul orasului din care se mai pastreaza doar doua cladiri. Pe timpuri, castelul era resedinta preferata a shogunului iar dupa reabilitarea de acum cativa ani, unul din cele mai de succes filme japoneze despre epoca Edo a fost filmat acolo. Peste drum de castel era un templu shintonist dar si muzeul de arta si de istorie a orasului, ce din pacate se inchisesera.
Kawagoe a fost unul din cele mai importante orase in perioada Edo (1603-1867) iar acum pasteaza arhitectura acelor vremuri, fiind numit Nicul Edo (in perioada Edo, Tokyo avea numele de Edo, deci Kawagoe e micul Tokyo). In acea perioada Kawagoe era unul din cele mai importante orase de tip targ, producand si vanzand majoritatea prodiselor in Tokyo. Castelul Kawagoe, era una dintre locatiile preferate ale Shogunului.
Astazi orasul este celebru pentru arhitectura veche, de secol 17 si pentru dulciurile din cartof dulce. Kawagoe este cel mai mare producator de cartofi dulci si este celebru penru inghetata, dulceata si berea produse aici din acest produs.
Am plecat pe la 10 inspre orasel, si in 40 de minute (tren direct) am ajuns. In excursie am fost eu, Morgan Tamami si Soumnya. Pentru ca era prima excursie organizata 100% de mine, m-am pregatit cu pliante si doua harti, pe care le-am descarcat de pe site-ul orasului si le-am printat la scoala. Cu harta intr-o mana si cu telefonul pe google maps in cealalta, am pornit spre zona centrala. Am spus ca acolo vom avea ce vizita si, de acolo ne vom duce spre celalalte doua zone. Insa ne-am ratacit un pic. Ne-am luat cu vorba si nu am mai urmarit nici harta si nici gps-ul iar cand ne-am dezmeticit erau undeva, ce parea o margine de oras, nici decum o zona turistica. Am observat imediat un tip cu o harta in mana, ce mergea increzator inainte insa nimeni nu m-am luat in serios cand am spus ca ar trebui sa il urmam. Uitandu-ma pe gps am vazut ca suntem langa parc, acolo unde era cel mai important templu budist din oras. Am hotarat sa mergem mai intai acolo, si apoi spre zona centrala.
Am plecat pe la 10 inspre orasel, si in 40 de minute (tren direct) am ajuns. In excursie am fost eu, Morgan Tamami si Soumnya. Pentru ca era prima excursie organizata 100% de mine, m-am pregatit cu pliante si doua harti, pe care le-am descarcat de pe site-ul orasului si le-am printat la scoala. Cu harta intr-o mana si cu telefonul pe google maps in cealalta, am pornit spre zona centrala. Am spus ca acolo vom avea ce vizita si, de acolo ne vom duce spre celalalte doua zone. Insa ne-am ratacit un pic. Ne-am luat cu vorba si nu am mai urmarit nici harta si nici gps-ul iar cand ne-am dezmeticit erau undeva, ce parea o margine de oras, nici decum o zona turistica. Am observat imediat un tip cu o harta in mana, ce mergea increzator inainte insa nimeni nu m-am luat in serios cand am spus ca ar trebui sa il urmam. Uitandu-ma pe gps am vazut ca suntem langa parc, acolo unde era cel mai important templu budist din oras. Am hotarat sa mergem mai intai acolo, si apoi spre zona centrala.
Templul Kita-in a fost unul din cele mai important locase de cult din Japonia, pana la construirea orasului Nikko. Astazi se pastreaza doar o cladire din marele palat Edo ce a ars in secolul 17. In incinta exista si un templu shintonist, ca asa e in Japonia. Shintonismul fiind la un moment dat religia oficiala, in incinta fiecarui templu budist, a fost ridicat si unul shintonist.
Cand am intrat in incinta am vazut o gramada de oameni. Deja era caldut afara si era plin de turisti. Era o zi frumoasa de duminica si oraselul forfotea. Printre toti turistii, langa pagoda l-am obserat si pe tipul cu harta, cel pe care am vrut sa il urmez, dar nimeni nu m-a crezut.
Dupa turul templelor si plimbarea prin parc am hotarat sa vizitam Muzeul armatei, ce parea sa fie imediat langa parc. Am iesit pe una din stradute, am mers pana in capat si am realizat ca muzeul ar fi trebuit sa fie pe o strada paralela, cu cea pe care eram, insa in apropierea parcului. Ne-am invartit timp de cateva minute bune pe niste stradute micute si inguste, ce niciodata nu vor fi numite strazi in Romania, ajungand langa un spitatal. Dupa harta si dupa gps, muzeul trebuia sa fie langa noi insa nu era nimic. Am rugat-o pe Tamami sa o roage pe o domna ce uda niste flori, daca stie unde e muzeul. Femeia zambind ne-a zis ca e muzeografa si ca muzeul e in cladirea de langa noi. Cladirea respectiva era o casuta mica, cu o singura camera de expozitie. De unde sa stim noi ca ala e muzeu. Aveau expuse armuri, arme, acte si obiecte de podoaba. Fotografiatul era interzis si intrarea era gratuita. Insa cand a vazut ca suntem turisti straini ne-a oferit una din castile de protectie sa o incercam si ne-a dat voie sa ne facem poza cu ea. Eu am fost singurul care a avut curajul sau placerea de a o purta. Era ingrozitor de grea. Apoi, domna ne-a explicat cum sa ajungem mai usor in zona centrala.
In drum spre zona centrala am dat de Templul Renlenji unde era un festival. Plin de lume si corturi cu mancare peste tot in incinta templului. Miroasea atat de bine si am realizat ca ne e foame.
Kurazukuri este zona veche a orasului, o straduta cu cladiri vechi, de o parte si de alta, cladiriri ce au la parter magazine sau restaurante specifice. Ne-am plimbat pe strada, dintr-un capat in altul, ca apoi sa vizitam templele si turnul ce erau in lateral.
Era om langa om, toti facand poze si uitandu-se in vitrine sau oprindu-se sa cumpere fie frigarui, fie dulciuri sau intrau in magazine. Am gustat cateva mostre de dulciuri cu catof dulce dar nu mi-au placut. Dulciurile lor nu sunt atat de dulci si par fade. La unul dinte magazine se vindea peste uscat. In fata lui un domn punea pe gratar triunghiuri de orez, ce le ungea cu sos de scoica si le invelea in fulgi de peste. Mirosea atat de bine si era o coada lunga incat m-am decis sa imi iau si eu. Cu toate ca pare ciudat, era foarte bun si la foamea ce o aveam, a mers ca uns. Apoi am intrat intr-un imens magazin de betisoare. Aveau de la cele mai ieftine betisoare pana la cele mai scumpe posibile. Am vazut un set ce costa 5000 de euro (era din fildes cu aur). Puteai sa iti cumperi betisoare persoanaliate cu numele tau si existau oameni care iti spuneau, in functie de varsta, marimea palmei si forta ta, ce betisor ti se potriveste. Radeam la un moment dat, ca e ca in magazinul de baghete din Harry Potter. Mi-am cumparat si eu un set, numit betisoare magice pentru ca sunt betisoare intr-un capat, iar in celalalt unul e lingura iar celalalt furculita. 
In zona centrala a strazii se afla turnul cu ceas ce dateaza din secolul 19, dupa ce cel din secolul 17 a ars in urma unui mare cutremur. Clopotele ceasului bat de 4 ori pe zi, la 6, 12, 15 si 18. Ganga turnul cu ceas am gasit un micut reestaurant, traidional, ce servea mancare pe baza de peste. Si cum imi era dor de macrou (obisnuiam sa mananc in fiecare zi la cantina), am stiut usor ce sa aleg.
In lateralele strazii principale exista trei temple ce erau marcate pe harta, insa nu pareau atat de vechi si de importante. De aceea cred ca nu era trecun numele lor pe harta. In incinta unuia dintre ele era un mosulica ca un papagal pe umar. Mi s-a parut foate amuzant si imi doream sa ii fac o poza dar imi era rusine. Tamami s-a dus la el si l-am intrebat si a fost de acord. Si-a pus papagalul pe umarul tutuor si l-a pus sa faca numere de acrobatie. Stia sa faca tumba si sa il faca pe mortul. Ne-a intrebat de unde suntem si ce studiem si a fost incantat ca am venit in Kawagoe sa vizitam, spunandu-ne ca nu prea vine studentii aici, ci mai mult oamenii in varsta.
In toata zona centrala existau sarete trase de bartati ce iti faceau si un fel de tur al celor mai importante cladiri si istoria lor.
Kashiya Yokocho este o straduta de 80 de metrii plina cu magaine de dulciuri pe baza de cartofi dulci. De la cispsuri, la bomboane, clatite cu crema de cartof si produse de patiserie. Am incercat clatita umpluta cu cartof dulce si ciocolata dar nici cartoful, nici ciocolata si nici clatita nu erau dulci.
Ultima oprire a fost Castelul orasului din care se mai pastreaza doar doua cladiri. Pe timpuri, castelul era resedinta preferata a shogunului iar dupa reabilitarea de acum cativa ani, unul din cele mai de succes filme japoneze despre epoca Edo a fost filmat acolo. Peste drum de castel era un templu shintonist dar si muzeul de arta si de istorie a orasului, ce din pacate se inchisesera.
Ne-am intors spre statie si de acolo am plecat inapoi spre casele noastre. Pe mine deja incepuse sa ma ia raceala mai tare si mai aveam si cina cu cei din camin si interviul de la tvr in seara aceea.
Cu toate ca de atunci tot bolesc, a fost una din cele mia reusite excursii pe care le-am facut pana acum (dupa Nikko)
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu